Cioburi de Suflet

De fiecare data cand te vad..imi dau seama ca toate alegerile care le fac sunt influentate de tine…viatza mea e diferita..
Suntem unul…dar nu acelasi…suntem un vis..dar si un cosmar…
Oare mi-e mai usor fara tine ?..fara sa te ating ?..nu cred..fara sa te simt ?..imposibil….fara sa te aud ?..ar fi un chin
Prefer s orbesc daca stiu ca nu te mai vad…sa nu mai aud daca shtiu ca voi ramane doar cu impresia vocii tale….sa nu mai simt daca nu te mai ating…sa nu mai fiu eu fara tine..
Esti prea adanc inradacinat in sufletul meu..iubirea ta..desi trista mi-a adus mai multe bucurii decat viata insasi..
Mi-ai promis ca vei fi langa mine pana la sfarsitul timpului….si unde esti acum ?
Mi-ai promis ca ma vei lasa sa te iubesc..dar nu pt restul zilelor tale..ci pt restul zilelelor mele…
Mi-ai dat nimik..si a fost tot ce am avut…tot ce a insemnat pt mn..si nu am vrut mai mult…te-am vrut langa mine..dar nici asta nu am putut avea…acum la ce sa mai sper ?..la cer senin cand ploua tot timpu ?..la stele cand e innorat ?…la speranta knd sufletul meu e mort ?…totul era legat de tine..acum ca ai rupt franghiile..inima mea se scufunda prea adanc in inima marii reci si negre…o mare de lacrimi..inselatoare…plina de dezamagiri…
Stiai ca nu mai am suflet..nu prea mult..si totusi l-ai luat…si unde esti acum ?…parca iti vad imaginea tot mai adanc in marea d lacrimi..ma indemni sa te urmez ?..sa o fac ?..da…o fac..am de ales ?…mi-e dor de atingerea ta…de cuvintele soptite ale unei inimi zdrobite
In fatza ta..sunt mereu in dezavantaj..mai jos decat esti tu…nu voi ajunge niciodata la nivelul tau…si ai stiut asta..si cu toate astea m-ai iubit…m-ai iubit cu defecte..chiar dk nu aveam nici o calitate..
Ai fost cu adevarat un inger….sau poate un demon..oricum nu imi pasa..ai fost acolo cand mi-a fost frig..ai fost acolo cand am avut nevoie de o imbratisare..ai fost acolo…
Si acum daca revin la acel loc..mai esti ?..mai e oare parfumul tau ?…
Cantecul tacerii imi invaluie inima..simfonia lacrimilor…durerea canta la pian un cantec ce probabil l-ai fi stiut…ai fi stiut de ce il canta…sau poate ca nu..poate ca shtii de ce cuvintele suna mai melodios
O lacrima se iveste in coltul okilor mei…e de tristete..e a ta..e tot ce mi-a mai ramas de la tine
Daca ar putea..amintirile m-ar acoperi in matase..ca sa nu doara asa de tare sa te vad..sa nu ma arda privirea ta..sa nu-mi inghete atingerea….dar ce sa mai inghete ?..deja is de gheata…deja m-au durut prea multe..prea tare…prea devreme..
Spune-mi adio daca vrei…cuvintele nu ma mai dor..m-au durut faptele…deschide-ti aripile daca vrei..si zboara..eu mor in zapada….
Si langa mine vei gasi scris…te iubesc, intoarce-te..dar vei fi prea sus ca sa mai vezi c scrie…
Iti vrei sufletul inapoi ?..sau mi-l lasi s imi incalzeasca durerea ? cand nu o s fiu aici..aproape..cand iti va fi frig…inkide okii…si voi veni..canta ceea ce shtii ca adora sufletul meu.. nu am fost vie pana cand nu te-am intalnit…… cand te tin in brate..totul e clar.. knd pleci..totul e ceata… inchide okii..asculta-mi inima…canta-mi cantecul tau angelic….si lasa-ma sa mor in bratele tale…te iubesc..nu uita asta…

Rani…

Nu ma rani..nu deschide vechile rani ce le am tot de la tine..mi-e si asa destul de greu..
Cand lipsesti cerul se naruie peste mine si roua nu mai pare la fel de dulce k in diminetile petrecute impreuna..adierea vantului parca e mai rece cand nu ma strangi in brate si nu imi zici « te iubesc » iar ploaia parca cade din ce in ce mai des din cer incercand s imi imite lacrimile ce le-am varsat in urma ta.
Totul pare o simpla iluzie..parca mai ieri erai aici si imi sopteai ca niciodata nu ma vei parasi..acum totul pare un vis, iar acel vis incepe sa se destrame. Fir cu fir, amintirile se desfac si parca dor si tot in jur pica. E adevarat  ca unde e multa lumina e si multa umbra..si acum imi dau seama ca lumina din viatza mea ai fost tu si vei ramane..iar umbra, ei bine umbra e ceea ce ai lasat in urma..o umbra de parfum, de amintire,poate chiar si o umbra de sperantza.
De uitat nu cred ca iti voi putea uita chipul vreodata, desi toti imi spuneau ca nu meriti, eu totusi simteam altceva..sa fi fost iubire ?..nici eu nu stiu exact…dar acum incep sa cred ca da, ca a fost iubire, caci de altfel de ce ti-as mai pastra acum amintirea chipului in suflet ca pe o icoana facatoare de minuni la care inima mea se inchina in fiecare seara sperand sa revii ?
In sufletul meu imi creasem un altar inchinat iubirii noastre asa cum pasarile isi inchina viatza altarului cerului si pestii celui din apa..dar acum lumanarile ce intretineau flacarile iubirii s-au stins, ceara s-a racit si altarul e in intuneric…nu mai stiu unde s gasesc lumanari caci am cautat..dar peste tot mi s-a spus ca nu se mai fac lumanarile de care eu am nevoie
Si acum stau si ma intreb ce vant a stins acele flacari..ce certuri..ce dezamagiri ?ce anume a facut ca totul sa se termine ?..poate ca fumul ce se inalta si acum are chipul ei imprimat pe cenusa..poate ca nu ai reusit sa o uiti…poate ca…poate ca e adevarat ca lacrimile mele nu te vor aduce inapoi dar totusi nu le pot stapani..
Se spunea ca vom fi impreuna pt totdeauna si ca impreuna vom trece peste tot..dar eu zic ca vom trece separat peste partialele probleme care ar putea sa apara…dorul de tine nu-mi va da niciodata pace asa cum cosmarurile nu dau pace celor ce le au..dar problema este ca nu te pot compara cu un cosmar pt ca tu ai fost cel mai frumos vis pe care l-as fi putut avea
Acum stau si imi amintesc cum era in vremurile acelea, cand imi spuneai dimineatza cand ne trezeam imbratisati ca nimik in lumea asta nu ne va mai desparti deoarece in jurul nostru am creat un zid care ne protejeaza de rautatile lumii..si acum noaptea imi amintesc aceste cuvinte..si stau si privesc ruinele zidului si ma intreb ce anume l-a facut sa se prabuseasca. Mi-e greu sa cred ca totusi s-a terminat, sau poate mi-e greu sa accept realitatea..poate ca inca visez in lumea mea deoarece mi-e frica sa deschid ochii si sa vad ca nu esti aici, ca niciodata nu ai fost, mi-e frica sa descopar ca totul a fost doar un vis de-al meu ?..am ajuns sa imi fie frica si de propriele mele vise ?..chiar mi-e frica de orice cand nu esti langa mine ?…
Pasarile zboara dar nu incontinuu…si gandurile zboara…dar nu pentru totdeauna..si iubirile zboara…..dar ele nu mai aterizeaza….ele zboara pt totdeauna
As vrea sa invart acele ceasului ce ticaie plictisit pe biroul meu si sa ma intorc in timp, sa ma vad din nou in bratele tale, sa iti simt caldura si sarutul…sa vad ca am fost candva fericita…
Nu pot sa rup lanturile ce imi strang inima pe zi ce trece tot mai tare pt ca nu stiu cum…nu stiu cum sa fac noaptea mai calda…si ploaia sa inceteze….nu stiu decat sa visez la tine…poate ca atat mi-a mai ramas sa fac…poate ca daca imi amintesc de clipele cand stateam impreuna si priveam ploaia…si stateam pe pat cu o ciocolata calda..poate aceste amintiri imi vor incalzi camera,sufletul, mintea…caci lacrimile, inima si ratiunea nu o pot face….lumanarile nu mai au aceeasi lumina care le aveau cand erai aici..nu mai imi arata acelasi drum..dar de fapt nu mai imi arata nimic..m-au lasat sa imi gasesc drumul prin intuneric, fara pic de ajutor…si asa ma chinui, cazand de fiecare data cand incerc sa ma ridic, asa sufar de fiecare data cand incerc sa zambesc, asa rad de fiecare data cand imi plange sufletul…dar incerc sa le ascund de tine..pentru ca tu intotdeauna ai fost perfect, ai reusit in ce ai vrut s faci…si daca ma vezi acum p mine cazand..ce vei crede ?..ca am fost tot timpul slaba..ca nu am putut s tin pasul cu tine..si ca de asta pentru mine cortina a cazut…
Nu vreau sa ma vezi asa..nu as suporta…dar din pacate mi-e prea dor de tine, de atingeri si de soapte fierbinti…mi-e prea dor sa stiu ca esti aici..ca ma iubesti…fiecare lacrima de-a mea are numele tau scris pe ea…si asta ma doare…caci te-ai nascut in okii mei si ai murit pe buze asa cum iubirea noastra s-a nascut in inimile noastre si a murit pe drumul amintirilor….si inca te iubesc…asta inseamna ca traiesc in amintiri ?
Mi-e atat de greu sa ne vedem despartiti, sa vad cum trecem pe strada unul pe langa celalalt si nici macar nu ne salutam…din focul ce a fost in inimile noastre a ramas numai o privire aruncata in dispret poate ?

Umbre…

statea singura intr-o camera pustie..intr-o noapte pustie..cu ochii la fel de pustii..parasiti…cu lacrimi izolate de lume si de negura noptii…singurul care ii mai stergea din cand in cand lacrimile era doar vantul care oricum abia batea printre perdelele albastre de satin ce le avea la geam…
trebuia s fie seara de inviere..seara in care orice om se duce spre lumina..isi intoarce privirea de la tot ce e rau in lume si ofera bunatate si dragoste…dar ea a primit in aceasta seara doar dezamagire…si o lumanare stinsa…
pe strada sute de oameni mergeau spre biserica…sau veneau de acolo cu lumanari aprinse..incat ziceai ca sunt mici licurici pe care noaptea ii protejeaza cu intunericul ei si ii face sa straluceasca mai mult…pentru ea insa..era o noapte in care lumina se stinsese pentru totdeauna…
a intrat cineva in camera ei si a vazut-o stand jos..pe podea si privind cerul cu stele..si cautand alinarea lunii…i-a adus o lumanare si a pus-o langa ea…sperand sa ii usuce lacrimile ce ii cadeau incontinuu si sa-i lumineze sufletul ce semana cu fundul unui ocean peste care s-a lasat o furtuna, facandu-i sa creasca nivelul de apa..intunecand si mai mult capatul…apoi..si acel cineva a plecat…ar fi vrut sa se agate de el..sa ii spuna sa ramana..dar nu avea putere decat sa se uite in gol…cu gandul la lumina ei stinsa…
nu era pentru ea lumina ceea ce ii oferea umila si calda lumanare de la picioarele ei…ii se parea ca incearca sa-i lumineze inima…sa o faca sa-si aminteasca de momentele frumoase si de clipele fericite..amintiri pe care ea acum le ingropa sub greutatea apasatoare a catorva mii de lacrimi…chipul ei era obosit de lumina..incerca sa se fereasca astfel ca s-a intors catre perete..intorcand spatele la lume si cer..blestemandu-le tacerea si raceala…si totodata dorindu-si sa fie si ea ca astrele: rece si departe…
s-a intors si si-a vazut umbra stand in picioare in fata ei..desi ea era jos….i se parea ca ii intinde mainile..dar ea nu voia sa se ridice..credea ca e doar o iluzie..sau ca viseaza si ca nu are rost sa isi faca sperante..pentru ca lumea o va trezi la realitate a doua zi…dar umbra nu isi retragea mainile..statea calma si astepta o reactie..si probabil ar fi asteptat si o eternitate…
a incercat sa-si fereasca privirea..sa nu mai bage in seama..a incercat sa se intoarca..dar lumina ii deranja ochii..si raceala cerului ii ravasea sufletul…si a simtit o mana calda…desi in spatele ei era doar un perete rece si fara viata..ca si inima ei….
s-a intors usor..incercand sa profite cat mai mult de aparenta caldura a unor brate care semanau atat de mult cu ale lui…si a vazut cu stupoare ca umbra incerca sa o imbratiseze pentru a o calma..pentru a o ridica din abisul in care s-a aruncat fara a se uita inapoi…frigul care o inconjura si ii taia sufletul in mii de cioburi..facand-o sa simta ca nu mai e om..a facut-o sa ia in brate umbra..si sa se abandoneze..nepasandu-i de lume..nepasandu-i ca poate totul e un vis..renuntand la tot pentru cateva clipe de fericire…
si astfel doua umbre dansau pe raceala neiertatoare a peretelui lovit de bataile de protest ale vantului..in timp ce trupul ei zacea la mila micii lumanari de pe podea…lipsite de greutatea lacrimilor care le varsa..si de greutatea propriului lor suflet macinat de mult timp de forta amintirilor…cele doua jumatati din umbra se contopeau neincetat..ca apoi sa se desprinda…facand lumea sa se imparta in doua parti egale..in lacrimi si fericire…
in lumina palpaitoare a flacarii micute..cele doua siluete amageau timpul si universul..impartindu-l si refacandu-l…ca atunci cand intr-o clepsidra ambele parti sunt egale si ea se intoarce de una singura unind tot nisipul..ca atunci cand ceasul bate de ora 6..timpul se supara..facandu-l sa bata de 12..unind acele..ca atunci cand soarele apune pentru a lasa luna in locul lui…cerul facandu-i sa se intalneasca din nou….
vazand ca poate atinge astrele..cele doua siluete au format o singura umbra puternica si superba..care a pornit cu toata forta ei spre cer..dorind parca razbunare pentru tacerea lunii si stelelor..ajungand in final cea mai stralucitoare stea de pe intunecata bolta…si lasand in urma..un trup..a carui lumina mai e doar in ochii larg deschisi care privesc lumanarea ce raspandeste in mica camera rece..lumina..care incet incet..se stinge…lasand loc timpului sa-si faca treaba…spunand adio..cu un ultim firicel de fum…