Uneori visele chiar devin realitate…daca ai o doza semnificativa de rabdare in bagajul pe care-l duci zilnic…sau o rezistenta formidabila la durere…daca stii ca nu trebuie sa ridici steagul alb cand e mai greu ci ca trebuie sa te ridici de jos..sa te scuturi de praf si sa mergi inainte…fie ca faci pasi, fie ca te tarasti

In momentele grele gandurile pot intuneca judecata..pot ascunde scopul…pot stinge lumina sperantei la fel de usor cum vantul poate stinge o lumanare neprotejata…si totusi in aceleasi momente ar trebui sa te agati de vis ca sa poti aprinde focul pasiunii din nou

Nu imi sta in caracter sa vorbesc despre fericire pentru ca am stat destul de mult in intunericul sperantelor si mele stinse incat am uitat ce inseamna lumina unui vis…am uitat ca poate exista si un final fericit pana si la cele mai nefericite momente din viata noastra…dar azi am invatat ca intunericul poate sa dispara la fel de repede cum apare…ca speranta se poate naste si din adancimea intunericului…si din sufletul dezamagirilor si a cicatricilor ce vor apasa intotdeauna pe inima…din strigatul de ajutor al constiintei care se adanceste tot mai mult in infinitul intuneric al tristetii.

Astazi am invatat sa ma uit la o poza si sa vad dincolo de imagine…am invatat sa vad in reprezentarea plastica a chipului unei persoane sentimentele, sperantele,iluziile si dezamagirile…am invatat sa vad golul din spatele ochilor ce privesc fix la un aparat si asteapta blitz-ul final pentru a imortaliza o clipa ce mai tarziu devine moarta…am invatat sa ma intreb de ce renuntam la visele noastre?…dar nu am invatat cum sa-mi raspund.

Astazi cineva mi-a aratat cum sa fac primii pasi…dar nu mi-a spus ca daca nu sunt atenta pot sa cad..pentru ca picioarele mele nu rezista la un efort cu care nu sunt obisnuite…asa cum nici sufletul nu rezista la efortul ce-l presupune speranta..pentru ca nu are destul exercitiu…ceea ce ma face sa ma intreb…cand uitam sa mergem de ce suntem atat de inversunati sa invatam din nou…dar cand uitam sa speram ..uitam sa ne incapatanam sa speram din nou?..ma uit in jur..in golul ochilor ce trec pe langa mine..si-mi dau seama ca acel gol priveste golul din spatele ochilor mei…si asta ma trezeste la realitate..ma face sa vreau sa sper.

Nu poti sa speri doar pentru ca vrei..cineva trebuie sa iti arate ce inseamna sa speri…iar daca ai noroc, poate candva vei gasi doi ochi calzi..ce reflecta lumina sperantei…un suflet ce are destul exercitiu incat sa poata sa te ridice de jos…si poate atunci vei gasi puterea sa lupti pentru propriul tau suflet..pentru propria ta lumina..poate atunci iti vei aminti ce inseamna indarjirea de a lupta…si poate atunci din golul ochilor tai se va desprinde caldura…

Caldura poate lua nastere si din vid….