De ce?…

Trezesti copilul din mine sub nopti incarcate cu stele si praf de vise inumane…trezesti copilul din mine cand ochii tai trecuti prin lupta cu timpul stralucesc la fiecare zambet..trezesti copilul din mine cand buzele-ti schiteaz-un “te iubesc” chiar daca ochi-ti plang…cand invii speranta asa cum un om ar aprinde lumanarea de la capataiul persoanei iubite chiar daca vantul o stinge o data la cateva secunde

…asa cum pasarile isi inchina zborul fiecarui rasarit de soare..atunci cand firul de iarba se inchina milostiv spre pamant daruindu-i picatura grea de roua ce-o poarta…

Invii copilul din mine cand esti asa efemer precum e firisorul de fum al unei lumanari stinse pe care incerc sa o prind de parca ar fi un balon ce se ridica spre cer ducand cu el sute si mii de rugi…cand se scutura trandafirul de la tine pe care inca-l pastrez in vaza cea veche pe care mi-ai daruit-o in acea zi de noiembrie…

…cand iti ceri iertare in genunchi pentru orice mica greseala si-mi aduci o floare..cand picaturile de ceara cad peste foile pe care le uit pe masa..cand faci vantul sa treaca prin parul meu..cand ploaia imi mangaie chipul pentru ca nu vreau sa deschid umbrela…cand copacii isi plang soarta lasand frunzele sa cada una cate una la adierea usoara a oftatului unui copil..copilul acela fiind eu….

Trezesti in mine speranta ca pot visa sa deschid portile raiului din sufletul tau unde pot gasi icoana ce o cauta bietul meu suflet injumatatit…cand infrunt cu ochii inchisi furtuna de cuvinte, praf, fulgi si sunete de pian pe care mi le scoti in cale…

Trezesti in mine amintirea ce o am cand vad, din intamplare, poza cu noi ce o am pe noptiera, noaptea cand ma trezesc doar pentru a-mi da seama ca te visam…amintirea parfumul ghioceilor de toamna care isi inchina trupul slavind picioarele tale care le calca nemilos…

Trezesti in mine sentimente pe care le uitasem..si ma duci pe o spirala interminabila catre 2 cuvinte pe care le uit intotdeauna la sfasit…

Trezesti in mine caldura ca atunci cand ardeam scrisorile de la tine si apoi imi doream sa le fi citit inainte si ma faci sa vin alergand in bratele tale pentru a le auzi iar…

Trezesti in mine lumina ca si cum mii de licurici si-ar aprinde micile felinare pentru a-mi face ochii sa straluceasca…ca si cum razele de soare ar strabate intunericul zidurilor din jurul meu pentru a raspunde strigatului de ajutor venit de la lumanarea ce arde neputincioasa in fata mea, numarandu-si secundele…

Trezesti in mine iubire, speranta,sufletul de copil,lumina,lacrimile de fericire…ca mai apoi sa stai in fata mea si sa le rupi pe toate ca pe niste foi..ca si cum ai rupe petalele unei flori…ca si cum mi-ai rupe sufletul in mii de bucati…ca si cum ai sufla asupra mea pentru a-mi stinge lumina din ochi..

…si-mi spui ca visez..esti oare atat de mort interior?acum de ce te uiti mirat la mine? de ce te destrami in amintiri? de ce ti-e frica ca stiu? de ce timpule…de ce dispari din nou???….

De ce trec anotimpurile??

E greu cand ploua din nou sa-ti aduni gandurile…sa te gandesti cand ninge si e frig ca poate cineva de langa tine si-ar fi dorit sa iti incalzeasca sufletul…e greu sa vezi ca acea persoana te-a mintit de fapt tot timpul si ca acum e langa altcineva…Cum poti sa reusesti sa mentii flacara unei lumanari aprinse cand vantul bate incontinuu avand ca si unic scop parca sa iti stinga tie mica flacara?Cum poti sa te bucuri de atingerea unui fulg de nea cand el atinge si trezeste mai multe in tine decat un simplu fior?? Cand fiecare fulg care te atinge pe ochi iti face cate o lacrima sa cada in timp ce stai pe banca si astepti sa apara el?Cand fiecare fulg care pica pe buzele tale uscate si reci par sa ajunga pana in adancul inimii unde incerci sa ingropi amintirile cu voi si le trezeste incetul cu incetul, facand sa ninga in propria ta inima?

De ce sufletul are primavara doar la inceputul unei relatii..cand bobocii sentimentelor infloresc parca din senin..si caldura bratelor lui parca e singurul lucru de care ai nevoie?Cand parca sufletul tau se trezeste la viata dorind sa iasa din carapacea mult prea mica a trupului pe care el il imbratiseaza?De ce atunci se nasc toate gandurile frumoase de viitor, un viitor in doi, un viitor pe care parca lumea nu l-ar putea pata cu noroaiele ei de zi cu zi cu care arunca in noi toti? Un viitor in care suferinta sa nu existe, singuratea sa nu existe..lacrimile sa nu existe??De ce doar la inceput visam ca mai apoi sa incercam din rasputeri sa transformam visele in realitate?…

De ce nu simtim cand sufletul trece de la primavara la vara pentru ca totul continua sa fie cald..si mai cald..tot mai cald pana simti ca vrei sa fugi intr-un colt de umbra sa poti respira? De ce vara sufletul se sufoca de atata caldura primita de la celalalt incat are deseori momente cand ar vrea sa renunte?Si de ce daca incearca ii pare rau mai tarziu si revine?…De ce vara se nasc trandafirii in sufletul tau, care daca nu esti atent cu ei te inteapa cu spinii lor atunci cand te astepti mai putin?De ce cand e vara in sufletul tau parfumul florilor te face sa crezi ca totul e bine in timp ce polenul ce pluteste in aer confera aerul sacru, de mister de care ar avea nevoie orice suflet pentru a trai in pace cu celalalt?De ce vara ne lasam gandurile sa zboare ca micile buburuze prin aer..ducandu-se peste tot?Doar pentru ca mai apoi sa moara?De ce?…De ce albinele arunca in aer polen atat de mult uneori incat nu mai vezi sufletul de langa tine si pornesti intr-o cautare oarba a lui, ca si cum ai cauta printr-o ceata atat de deasa incat nu ai mai sti nici tu unde te afli chiar daca ai facut doi pasi…Si de ce renuntam sa cautam??

De ce cand vantul sufla tot polenul reusim abia sa mai vedem silueta indepartata a sufletului care candva ne incalzea existenta?De ce cand il strigam nu aude chemarea din cauza picaturilor de ploaie ce incep sa cada incetul cu incetul peste noi?De ce incep sa cada frunzele, amintirile..la orice adiere de vant si de ce ti-e frig acum? De ce regretam ca nu am vazut prin polen, sperand totusi ca poate daca furtuna va inceta si va rasari macar pentru o clipa soarele el ar auzi strigatul? De ce o data cu caderea frunzelor se mai stinge un vis..o lumanare…mai cade o picatura de ploaie de parca cerul ar plange ca a mai murit o speranta?De ce e toamna in sufletul tau cand nu ii mai vezi decat umbra si nu ii mai simti decat atingerea de demult a buzelor tale pe ale lui?De ce ne imbracam sufletul in incertitudini si incepem sa ne intrebam daca a gasit alt suflet, si il judecam cand poate e vina noastra ca nu l-am vazut…ca nu l-am strigat mai tare?Daca l-am fi iubit asa mult..poate am fi facut in asa fel incat sa auda ca mi-e dor sa ma tina in brate…Si n-a auzit..e vina mea? De ce?

Si de ce acum stai in casa si plangi in timp ce in suflet ti se asterne un strat de zapada care il ingheata pana la urmatoarea primavara? De ce te gandesti numai la trandafirii care ii facea sa iti rasara in suflet cu o simpla atingere?De ce te doare fiecare fulg care se aseaza pe sufletul tau de parca ar taia din el?De ce amintirile incep sa iasa la suprafata cand privesti un foc dintr-un semineu sau privesti pe geam cu ninge? De ce blestemi pamantul ca pe el nu il doare? ca nu are suflet? De ce uzi si tu pamantul pe care l-au udat atatia altii inaintea ta si pe care il uda acum si cerul in noiembrie? De ce iei noroi sa arunci in cei ce au primavara in suflet? De ce..daca esti diferit??