Umbre…

statea singura intr-o camera pustie..intr-o noapte pustie..cu ochii la fel de pustii..parasiti…cu lacrimi izolate de lume si de negura noptii…singurul care ii mai stergea din cand in cand lacrimile era doar vantul care oricum abia batea printre perdelele albastre de satin ce le avea la geam…
trebuia s fie seara de inviere..seara in care orice om se duce spre lumina..isi intoarce privirea de la tot ce e rau in lume si ofera bunatate si dragoste…dar ea a primit in aceasta seara doar dezamagire…si o lumanare stinsa…
pe strada sute de oameni mergeau spre biserica…sau veneau de acolo cu lumanari aprinse..incat ziceai ca sunt mici licurici pe care noaptea ii protejeaza cu intunericul ei si ii face sa straluceasca mai mult…pentru ea insa..era o noapte in care lumina se stinsese pentru totdeauna…
a intrat cineva in camera ei si a vazut-o stand jos..pe podea si privind cerul cu stele..si cautand alinarea lunii…i-a adus o lumanare si a pus-o langa ea…sperand sa ii usuce lacrimile ce ii cadeau incontinuu si sa-i lumineze sufletul ce semana cu fundul unui ocean peste care s-a lasat o furtuna, facandu-i sa creasca nivelul de apa..intunecand si mai mult capatul…apoi..si acel cineva a plecat…ar fi vrut sa se agate de el..sa ii spuna sa ramana..dar nu avea putere decat sa se uite in gol…cu gandul la lumina ei stinsa…
nu era pentru ea lumina ceea ce ii oferea umila si calda lumanare de la picioarele ei…ii se parea ca incearca sa-i lumineze inima…sa o faca sa-si aminteasca de momentele frumoase si de clipele fericite..amintiri pe care ea acum le ingropa sub greutatea apasatoare a catorva mii de lacrimi…chipul ei era obosit de lumina..incerca sa se fereasca astfel ca s-a intors catre perete..intorcand spatele la lume si cer..blestemandu-le tacerea si raceala…si totodata dorindu-si sa fie si ea ca astrele: rece si departe…
s-a intors si si-a vazut umbra stand in picioare in fata ei..desi ea era jos….i se parea ca ii intinde mainile..dar ea nu voia sa se ridice..credea ca e doar o iluzie..sau ca viseaza si ca nu are rost sa isi faca sperante..pentru ca lumea o va trezi la realitate a doua zi…dar umbra nu isi retragea mainile..statea calma si astepta o reactie..si probabil ar fi asteptat si o eternitate…
a incercat sa-si fereasca privirea..sa nu mai bage in seama..a incercat sa se intoarca..dar lumina ii deranja ochii..si raceala cerului ii ravasea sufletul…si a simtit o mana calda…desi in spatele ei era doar un perete rece si fara viata..ca si inima ei….
s-a intors usor..incercand sa profite cat mai mult de aparenta caldura a unor brate care semanau atat de mult cu ale lui…si a vazut cu stupoare ca umbra incerca sa o imbratiseze pentru a o calma..pentru a o ridica din abisul in care s-a aruncat fara a se uita inapoi…frigul care o inconjura si ii taia sufletul in mii de cioburi..facand-o sa simta ca nu mai e om..a facut-o sa ia in brate umbra..si sa se abandoneze..nepasandu-i de lume..nepasandu-i ca poate totul e un vis..renuntand la tot pentru cateva clipe de fericire…
si astfel doua umbre dansau pe raceala neiertatoare a peretelui lovit de bataile de protest ale vantului..in timp ce trupul ei zacea la mila micii lumanari de pe podea…lipsite de greutatea lacrimilor care le varsa..si de greutatea propriului lor suflet macinat de mult timp de forta amintirilor…cele doua jumatati din umbra se contopeau neincetat..ca apoi sa se desprinda…facand lumea sa se imparta in doua parti egale..in lacrimi si fericire…
in lumina palpaitoare a flacarii micute..cele doua siluete amageau timpul si universul..impartindu-l si refacandu-l…ca atunci cand intr-o clepsidra ambele parti sunt egale si ea se intoarce de una singura unind tot nisipul..ca atunci cand ceasul bate de ora 6..timpul se supara..facandu-l sa bata de 12..unind acele..ca atunci cand soarele apune pentru a lasa luna in locul lui…cerul facandu-i sa se intalneasca din nou….
vazand ca poate atinge astrele..cele doua siluete au format o singura umbra puternica si superba..care a pornit cu toata forta ei spre cer..dorind parca razbunare pentru tacerea lunii si stelelor..ajungand in final cea mai stralucitoare stea de pe intunecata bolta…si lasand in urma..un trup..a carui lumina mai e doar in ochii larg deschisi care privesc lumanarea ce raspandeste in mica camera rece..lumina..care incet incet..se stinge…lasand loc timpului sa-si faca treaba…spunand adio..cu un ultim firicel de fum…